Autori: Brian Herbert &
Kevin J. Anderson
Gen: science fiction
An: 2006-2007
Număr pagini: 792 / carte
Limba: Română
Dimensiuni: 10 x 18 cm
Editura: Tritonic
Nu pot spune că mă impresionează sau atrage perspectiva de a citi ceea ce autorul B a scris încadrându-se în universul scriitorului A. Dar aici este vorba de universul Dune! Iar Brian Herbert a scris împreună cu tatăl său, Frank Herbert, pe când operele lui Kevin J. Anderson nu au dezamăgit niciodată. Aşa ca mi-am luat inima în dinţi şi am început lectura.
Surpriza a fost faptul că deşi ultimele două nuvele din seria Dune („Heretics of Dune” şi „Chapterhouse: Dune”) au deschis posibilităţile acestui univers fascinant, „casele” s-au întors în timp căutând să completeze imaginea evenimentelor ce au precedat prima nuvelă „Dune”. Astfel aflăm despre relaţiile dintre personaje precum Cucernica Maică Helen Mohiam, Prinţul/Împăratul Shaddam, Hasimir Fenring, Pardot Kynes, Ducele Leto, Baronul Vladimir Harkonnen sau între grupuri precum Casa Atrides, Casa Harkonnen, Bene Gesserit, Ix şi Casa Corrino dar şi despre modul cum dezvoltarea acestora a construit universul Dune pe care am ajuns să-l îndrăgim.
Deşi stilul narativ se păstrează, calitatea scrierii nu se compară cu geniul lui Frank Herbert. Totuşi „Casele” reprezintă o adăugire importantă seriei Dune deoarece caută să umple golurile lăsate de autorul original. Poate tocmai de aceea este o lectură destinată în special celor care deja sunt „dependenti” de Dune şi de „mirodenia” nenumaratelor ei straturi şi fire narative. ... Astfel, universul Dune, ca toate marile creaţii literare, nu numai că supravieţuieşte dispariţiei creatoruiui său dar şi arată îmbucurătoare semne de reînvigorare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu