Într-o frumoasă zi de toamnă am plecat împreună cu câţiva prieteni să vedem şi noi vulcanii noroioşi, pe care n-am avut până acum plăcerea să-i văd. Aşa că ne îmbarcăm în maşini şi o luăm din loc destul de devreme pentru o zi de weekend. Cu această ocazie aveam să vedem la lucru noua maşină a lui Dragoş pe drumurile virajate dintre Întorsura Buzăului şi Siriu.
Şi dacă tot ne-am dus pe drumul spre Siriu ne-am oprit să admirăm şi lacul de acumulare de la Siriu, care este destul de mare.
După un drum destul de “întortocheat” printre dealuri, iată-ne ajunşi la vulcanii noroioşi. Şi am sa încep a vă spune câteva cuvinte despre aceşti vulcani.
Termenul de “vulcani noroioşi” defineşte o erupţie lentă sau bruscă de noroi însoţită de emanaţii de gaze şi chiar de petrol. Ei au fost remarcaţi pentru prima oară la noi în ţară, la Berca, judeţul Buzău, de către francezul H. Cognand în anul 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere. Vulcanii noroioşi se deosebesc de cei propriu zişi prin produsele de erupţie, forme şi dimensiuni.
Vulcanii noroioşi se împart în trei mari categorii după felul apariţiei: vulcani datoraţi erupţiei gazelor naturale; vulcani datoraţi emanaţiei gazelor vulcanice şi vulcani noroioşi de origine seismică. Vulcanii de la noi din ţară fac parte din prima categorie şi se găsesc în trei areale diferite: Pâclele Mari cu o suprafaţă de 22 ha; Pâclele Mici cu o suprafaţă de 16.5 ha şi Pâclele de la Beciu cu o suprafaţă de 800 mp.
Bineînţeles că noi am fost prea leneşi să mai citim panoul de la intrare, pe care scria despre faptul că există Pâclele Mari şi Pâclele Mici, aşa că am vizitat doar Pâclele de la Beciu, adică pe cele mai mici. Acum avem motiv să revenim şi să vizităm şi ceilalţi vulcani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu